Plimbăreală de primăvară_Zona Armenească

Liana Gheorghiță [studentă anul III, UAUIM] și Irina Moise [studentă anul II, UAUIM] - voluntari CCNP

O “adevărată doamnă” descuie mașina. Scumpă. Ups; a uitat ceva și se întoarce în casa proaspăt reabilitată: termopane, tencuială de înaltă calitate și într-o culoare la fel de ..înaltă. Curte nu prea există: betonare totală. Merg. Pisica mucioasă, cu ochii parțial lipiți de mizerie. Vede (cum? Nu știu) pericol și se înfoaie. Mă apropii, o chem, mă ignoră. Trebuie să-i fac poză, că este prea urâtă și continui chemarea până se întoarce o privire ucigătoare. În biserică miroase frumos. O sonerie de mobil sparge tăcerea și, din nou,  o “adevărată doamnă” ucide duhul bisericii cu glasul ei cristalin: “Da!! Sunt 5 persoane înaintea mea la spovedanie. Îți țin loc??” (…) Îmi cade telefonul pe jos. O voce din Mordor mă întreabă de sănătatea lui. Amabilitatea se pare că mă sperie și merg mai departe scoțând, băgând bateria ca să se poata deschide odată. Curtea din povești are o masă amenajată. Poate vom mai putea merge acolo la vară, să ne cadă cireșe în cap. (…) Un rrom mă întreabă de ce fac poză și de unde sunt. Îi răspund că de la arhitectură și intră liniștit în casă/curte. Muhahah, pulsul revine, am scăpat cu viață! Casa olandeză cu cârlig pentru mobiăa este ca o incursiune în altă lume.

Spațiu eterogen, greu de descifrat. Insule de răcoare/ frumusețe printre șantiere ale căror muncitori vor să le faci poză. Babe ies din conace. Îți dai seama că și le-au distrus lipind o copertină maaare de plastic galben de casă, la un nivel incert, pentru a face curtea acoperită. Măcar floricelele de primăvară, care abia au apărut sunt frumoase..în curtea acoperita (?!).

Cotesc și aud niște copii care se joacă zgomotos în ceea ce pare a fi curtea unei școli. Ce copii inocenți, cât mi-ar fi plăcut să vin și eu la școală într-o zonă așa liniștită. Aud: “zece mii că nu poți să dai mingea peste gard la fetele alea”. Asta mă trezește din visare – “Hai să mergem mai repede”. O minge trece peste întreaga curte a școlii, trece de poarta improvizată de fotbal, de gard, traversează cuminte strada, se lovește de casa interbelică de vizavi și se oprește în mijlocul străzii… la vreo 2 metri în spatele nostru.

Asta mă face să mă gândesc la felul (intruziv?!) în care copiii ăia și-au însușit spațiul. Ei se simt stăpâni, se simt acasă. Și asta poate e valabil pentru majoritatea locuitorilor zonei, fiecare face vrea. Prezența construcțiilor de înălțimi joase poate să dea un fel de caracter intim, uman zonei, astfel fiind mai ușor simțit, de apropriat, dar nu neapărat mai ușor de pătruns din punct de vedere rațional. Se poate vedea faptul că de-a lungul timpului a fost un fel de “du-te vino” intens în zonă, există tot felul de construcții din perioade diferite, cu influențe diferite. Astfel se ajunge până la intervenții contemporane mai mult sau mai puțin reușite (care se manifestă prin reabilitări sau chiar construcții noi) cu funcțiuni diverse – deși zona e predominant rezidențială, apar enclave în care se află sedii de bănci, birouri, hoteluri.

Din ce am putut observa, sunt puține construcții despre care se poate spune că sunt reabilitate și chiar mai puține reabilitate corect. Cât despre minunăția care se întâmplă la intersecția străzilor Vasile Lascăr și Maria Rosetti chiar nu vreau sa comentez.

PERIMETRUL ZONEI: Bdul Carol, Calea Moșilor, Bdul Dacia, Vasile Lascăr