Plimbăreală de primăvară_Zona Icoanei

Iulia Doroftei - voluntar CCNP// studentă în anul I, la Facultatea de Urbanism, din cadrul UAUIM

Am fost surprinsă de ceea ce am descoperit. Zona pe care am avut-o pare ruptă de orașul pe care îl știam sau mi-l imaginam. Am rămas plăcut impresionată. Pe unele străzi este o atmosferă cu totul aparte, e liniște și parcă totul are un alt ritm – lumea se mișcă mai încet, fără grabă, parcă solidarizează așa în tăcere.

Am mers cu trolerul după mine peste tot și în unele momente am simțit nevoia să îl iau în brațe ca să nu mai zdrăngăne (spre exemplu, în Parcul Ioanid). Imi pare rău că nu am avut aparatul, poate pozele ar fi fost mai sugestive. In ceea ce privește casele, nu știu câtă experiență am eu, dar era o densitate foarte mare de arhitectură frumoasă pe metru pătrat:)) Și surprinzător, multe dintre ele într-o stare chiar bună- am văzut și cazuri nefericite dar, per total, asta a fost impresia.

Spre exemplu, mi-a placut mult strada Dumbrava Roșie – sper să nu mă înșel cu denumirea – fiecare casă avea ceva interesant, erau diferite dar parcă armonizau. Mi-a făcut mare plăcere să hoinăresc pe toate străduțele, nu-mi mai venea să plec. Și mi-am mai adus aminte acum un detaliu care mi-a rămas în cap – pe Arthur Verona, fațadele cu graffitti care conduc spre Biserica Anglicană – contrastul mi s-a părut genial, e super ce se întâmplă acolo.

PERIMETRUL ZONEI: Bd. Carol, Calea Moșilor, Bd. Dacia, Str. Vasile Lascăr

Foto: Iulia Doroftei