foto de: Vlad Panait, arh. Liliana Chiaburu

Casa Voina

STIL ARHITECTURAL:vernaculară

PERIOADA:începutul secolului XIX

GRAD DE PROTECTIE:monument de clasă B

ARHITECT:necunoscut

ADRESA:Șerban Vodă, nr. 33, Bucureşti

Tags: , , , , ,

Text şi documentaţie realizate de Diana Guţu

Construcţia din Calea Şerban Vodă nr.33, cunoscută drept Casa de târgoveţ sau Casa Voina, a rămas unul dintre puţinele edificii care păstrează arhitectura rurală tradiţională în peisajul capitalei. Casa este prezentă în inima Bucureştiului de aproximativ 200 de ani, aflându-se foarte aproape de biserica “Sf. Spiridon Nou”, între Pia������������������������������������������������a Unirii şi intersecţia din zona Budapesta.

Casa apare ��n peisajul urban bucureştean la sfârşitul secolului XVIII – începutul secolului XIX și se încadrează în tipul tradiţional de locuinţă românească cu două niveluri, prispă şi foişor peste gârliciul de acces la beci, cu streaşina sprijinită pe un şir de stâlpi din lemn ce susţin arcele tâmplei.

Prima referire documentară la această casă datează din 1883, când proprietarul de atunci, Grigore Stănescu, solicită o autorizaţie în vederea unor reparaţii ,,pentru înfrumuseţarea stradei Şerban Vodă, voind a tăia prispa dela proprietatea mea din suburbia Slobozia, Calea Şerban Vodă 101 şi a înveli cu tablă de fier în locul olanelor…���.

În urma acestei prime intervenţii, dispare prispa de la stradă, dar încăperile locuinţei nu sunt afectate. Lucr��rile au modificat complet faţadei casei, supunând-o influenţelor neoclasice apreciate în epocă – coama acoperişului coborâtă, zid supraînălţat pentru ascunderea invelitorii, ferestre mai mari şi decoraţiuni de faţadă cu pilaştri.

O altă intervenţie, de data aceasta cu repercursiuni asupra compartimentării interioare, se face în anul 1896, când prin regulamentul prim������riei se redefineşte traseul Căii Şerban Vodă şi se impune un nou aliniament. Planul casei se modifică, prin retragerea faţadei de la stradă, aceasta primind noi decoraţiuni neoclasice, în contrast puternic cu aerul patriarhal al celorlalte faţade.

Lucrările edilitare din Bucureştiul începutului de secol XX determină o a treia intervenţie de modernizare: amenajarea unui grup sanitar în spaţiul destinat cămării şi montarea unui lavoar cu apă curentă în bucătărie.

��n timp, construcţia îşi pierde funcţiunea iniţială de locuire. Începând cu 1950, anul în care a fost naţionalizată de la ultimul proprietar – Aurel Rieder Voina, spaţiul va adăposti ateliere de tâmplărie şi tipografie. Din 1971, nu mai este utilizată şi începe să se degradeze. Planul cadastral din 1984 scoate în evidenţă modificările radicale ale zonei şi noile vecinătăţi ce defavorizează bătrâna construcţie. În 1990, casa trece în administraţia Institutului Naţional al Monumentelor Istorice, fiind restaurată şi redată vieţii sociale pentru o vreme.

În perioada 1994-1998, au avut loc ample intervenţii de consolidare, restaurare şi reabilitare, realizate de Uniunea Restauratorilor de Monumente Istorice – UNRMI, printr-un proiect coordonat de arhitectul Virgiliu Polizu. Au fost executate consolidări, s-au înlocuit tâmplăria şi pardoselile, au fost refăcute scările, instalaţiile interioare, fiind restaurate şi elementele decorative din lemn, iar curtea amenajată cu pietriş.

Înainte de restaurare, imobilul nu mai fusese locuit de peste 20 de ani. Din cauza macerării cărămizilor, fundaţia şi stâlpii prezentau un nivel de degradate de 60%-65%, iar învelitoarea, pardoselile, tâmplăria, faţadele şi decoraţiunile erau deteriorate în proporţie de peste 80%.

Intervenţia a readus construcţia în stare functională şi a transformat-o în spaţiu de birouri, intervenţie ce a presupus realizarea câtorva recompartimentări.

Astfel, s-a reamenajat pivniţa ��n vederea refuncţionalizării, aici fiind creat un grup sanitar nou, conform normelor sanitare actuale. Pentru consolidarea registrului subteran s-au executat plombări cu zidărie de cărămidă, în timp ce pereţii gârliciului au fost refăcuţi integral. Pardoseala pivniţei şi scara de acces au fost refăcute din cărămidă.

Refacerea pridvorului a implicat readucerea în poziţie orizontală a grinzilor avariate şi înclinate, în timp ce parapetul a fost completat ����i consolidat. Foişorului de lemn, grav deteriorat a fost refăcut integral, în spiritul arhitecturii originale, păstrându-se elementele sănătoase. Modificarea planului parterului, fosta zonă de locuit, subîmparte bucătăria aducând grupul sanitar în interior.

Au fost consolidaţi pereţii din cărămidă ai faţadei şi calcanului, fiind căm��şui����i cu tencuială armată la interior. Restul pereţilor exteriori şi de compartimentare, care sunt din paiantă, au fost refăcuţi şi consolidaţi. Planşeul încăperii mari, deformat, a fost reconstituit din grinzi dese de stejari şi consolidat prin realizarea unei fundaţii continue de beton sub fila de stâlpi.

În ciuda lucrărilor de restaurare realizate în perioada 94 – 98, gradul mare de umiditate din zonă rămâne o ameninţare care produce în continuare degradarea şi macerarea zidurilor inferioare, exfolierea tencuielii şi igrasie.

În regim de urgenţă sunt necesare eradicarea umidităţii prin hidroizolarea clădirii, colectarea apelor pluviale, sistematizarea verticală a incintei şi finalizarea re��elelor exterioare, conform unui studiu de fezabilitate realizat în 2003 de către o echipă a Institutului Naţional al Monumentelor Istorice, coordonată de arhitectul Margareta Mihăilescu.

Studiul mai menţionează ca necesare “completarea restaurării anterioare şi refacerea finisajelor, completarea şi repararea zidurilor de incintă, realizarea de reţele şi de bran��amente pentru alimentarea cu apă, canalizare şi alimentarea cu energie electrică, amenajare interioară cu mobilier şi dot��ri specifice”. Lucrările prev��zute în proiectul din 2003, devenite urgente, nu pot începe din cauza unui litigiului declanşat de o cerere de retrocedare a casei.

Comments are closed.

Mai vezi si:

Emanoil Porumbaru, nr. 16

STIL ARHITECTURAL:neoromânesc

PERIOADA:începutul secolului XX

GRAD DE PROTECTIE:zonă protejată

ARHITECT:necunoscut

ADRESA:str. Emanoil Porumbaru, nr. 16

Casa parohială a ansamblului Bisericii Bulgare

STIL ARHITECTURAL:eclectic

PERIOADA:sfârșitul secolului XIX

GRAD DE PROTECTIE:monument clasa B

ARHITECT:necunoscut

ADRESA:str. Doamnei, nr. 20